Există momente speciale şi există persoane speciale care fac parte din ele.
Ne urmăresc o viaţă întreagă, păstrîndu-şi un loc'şor aparte în inimile noastre. Un simplu gest, o simplă privire sau îmbrăţişare poate deveni ulterior o neînsemnată (la prima vedere), şi totuşi preţioasă amintire.
Deşi trăim prezentul ca fiind ceva firesc, creăm fără se ne dăm seama momente deosebite de care ne vom aminti mai tîrziu. Uneori însă avem nevoie de mai mult timp pentru a conştientiza clipele cu adevarăt speciale pentru noi. Adunîndu-se în timp, acestea ajung la un moment dat să capete un anumit sens. Deseori ne trezim ca dintr-un vis, îmbinînd unele momente din trecut, cu prezentul. Ne dăm seama de lucruri noi de care nu ne-am dat seama înainte. Pe cît sună de banal sau poate chiar de sofisticat , pe atît şi de adevărat. Te-ai gîndit vreodată că ceea ce faci acum, în acest moment, poate deveni o preţiosă amintire ce te va însoţi o viaţă întreagă?
Cît despre persoanele speciale, acestea pot aparţine atît trecutului cît şi prezentului. Viaţa este imprevizibilă, ceea ce ne entuziasmează şi în acelaşi timp ne frustrează. De unele persoane ne apropiem, de alte ne îndepărtăm. Cert este că fiecare lasă o amprentă asupra personalităţii noastre, iar legăturile sufleteşti care au existat/există între două persoane nu dispar atît de simplu precum credem noi. Vorbind de persoane speciale şi de legăturile sufleteşti pe care le stabilim cu aceştia, există şi persoane care deşi poate nu au participat activ nici în trecutul şi nici în prezentul nostru, îi simţim oarecum aproape de suflet. Nu sunt străini sau simpli cunoscuţi pentru noi, ci persoane a căror prezenţă neutră faţă de noi reuşeşte să ne captiveaze. Acestea sunt persoanele de a căror personalitate ne îndrăgostim şi pe care o admirăm în tăcere. Visăm la momentul cînd şi ele vor dori să o cunoască pe a noastră pentru a armoniza legătura între aşa zişii "simpli cunoscuţi". Visăm..dar suntem inerţi, nu acţionăm din teama de a nu distruge farmecul ce îi face speciali. Ce-ar fi dacă tot ce ne-a făcut să-i admirăm nu este decît o iluzie? Odată ce i-am cunoaşte din altă poziţie, ne-am putea alege cu o mare dezamăgire. Şi atunci, cum rămîne cu idealul nostru? Spre ce vom mai aspira? Ce ne va inspira să devenim mai buni? O iluzie frumoasă sau un adevăr decepţionant? Asta e întrebarea.
Ne urmăresc o viaţă întreagă, păstrîndu-şi un loc'şor aparte în inimile noastre. Un simplu gest, o simplă privire sau îmbrăţişare poate deveni ulterior o neînsemnată (la prima vedere), şi totuşi preţioasă amintire.
Deşi trăim prezentul ca fiind ceva firesc, creăm fără se ne dăm seama momente deosebite de care ne vom aminti mai tîrziu. Uneori însă avem nevoie de mai mult timp pentru a conştientiza clipele cu adevarăt speciale pentru noi. Adunîndu-se în timp, acestea ajung la un moment dat să capete un anumit sens. Deseori ne trezim ca dintr-un vis, îmbinînd unele momente din trecut, cu prezentul. Ne dăm seama de lucruri noi de care nu ne-am dat seama înainte. Pe cît sună de banal sau poate chiar de sofisticat , pe atît şi de adevărat. Te-ai gîndit vreodată că ceea ce faci acum, în acest moment, poate deveni o preţiosă amintire ce te va însoţi o viaţă întreagă?
Cît despre persoanele speciale, acestea pot aparţine atît trecutului cît şi prezentului. Viaţa este imprevizibilă, ceea ce ne entuziasmează şi în acelaşi timp ne frustrează. De unele persoane ne apropiem, de alte ne îndepărtăm. Cert este că fiecare lasă o amprentă asupra personalităţii noastre, iar legăturile sufleteşti care au existat/există între două persoane nu dispar atît de simplu precum credem noi. Vorbind de persoane speciale şi de legăturile sufleteşti pe care le stabilim cu aceştia, există şi persoane care deşi poate nu au participat activ nici în trecutul şi nici în prezentul nostru, îi simţim oarecum aproape de suflet. Nu sunt străini sau simpli cunoscuţi pentru noi, ci persoane a căror prezenţă neutră faţă de noi reuşeşte să ne captiveaze. Acestea sunt persoanele de a căror personalitate ne îndrăgostim şi pe care o admirăm în tăcere. Visăm la momentul cînd şi ele vor dori să o cunoască pe a noastră pentru a armoniza legătura între aşa zişii "simpli cunoscuţi". Visăm..dar suntem inerţi, nu acţionăm din teama de a nu distruge farmecul ce îi face speciali. Ce-ar fi dacă tot ce ne-a făcut să-i admirăm nu este decît o iluzie? Odată ce i-am cunoaşte din altă poziţie, ne-am putea alege cu o mare dezamăgire. Şi atunci, cum rămîne cu idealul nostru? Spre ce vom mai aspira? Ce ne va inspira să devenim mai buni? O iluzie frumoasă sau un adevăr decepţionant? Asta e întrebarea.
