Soarele îşi legăna geana, aşternîndu-şi valurile de lumină peste oraş şi transformînd atmosfera într-un văl străveziu. Uşor, uşor, soarele dispăru de pe bolta cerească. Norii se adunară, vîntul se înteţi.
Căzu primul strop...
Acum picura mărunt, sîcîitor.Printre stropii reci de ploaie ce se spărgeau uşor ca nişte migdale, se zăriră ochii sclipitori ai Contessei, mai senini decît azurul cerului, cu o strălucire astrală. În ochii ei se putea citi iubirea pură, ce se strecura printre ploaie şi străbătea depărtările către Boy, care stătea srios, proptit pe picioarele lui dinainte ca un cal voinic şi admira ploaia monotona, adormitoare. Privirile celor doi se întîlnira şi rămaseră neclintite pentru o clipă. Atunci Boy, simţi cum deasupra lui se înclină o cupă îmbătătoare a iubirii...
Contessa şi Boy înhenunchiară pe labele dinainte, mişcară cozile şi lătrară scurt, întins. Încet, îşi lăsară capetele lungi şi mîndre pe gheare şi moţăiră cu ochii deschişi. Ploaia contenea. Izvorau săgeţi lungi de aur, care fulgerau în sus, în nori, şi în jos, în oglinzile de apă. Boy şi Contessa se primblau singuri, agale printre mulţimile de oameni, în plină zi, în centrul New York-ului...
Devenise o zi deosebită, o zi magică in care două suflete au răpit în acelşi ritm veşnicia clipei fericite!
