12 dec. 2013

Nu uita "sa pui jos paharul"!

Într-una din zile, profesorul a venit la facultate, ţinând mâna în sus, cu un pahar plin cu apă.
- Cât cântăreşte acest pahar?, a întrebat profesorul.
- 150 grame, 300 grame, au răspuns studenţii.
- Nu pot afla exact ce greutate are, dacă nu îl cântăresc, a răspuns profesorul. Dar ce se va întâmpla, dacă ţin paharul în mâna, timp de 5 minute?
- Nimic!, au răspuns studenţii.
- Ce se va întâmpla dacă ţin paharul în mâna, timp de o oră?
- O să simţiţi furnicături în mâna dreaptă!, au răspuns studenţii.
- Foarte bine! Şi ce o să se întâmple, dacă îl ţin aşa o zi întreagă?
Unul dintre studenţi a intervenit:
– O să vă amorţească braţul! O să vă tremure tot corpul! Probabil o să paralizaţi şi vom fi nevoiţi să chemăm ambulanţa!
Toţi colegii au râs.
- Foarte bine! Dar pe tot parcursul acestei zile, greutatea paharului se va schimba?
- Nu! au răspuns studenţii.
- Atunci de ce braţul meu va avea de suferit?
În clasă s-a lăsat liniştea…
- Ce ar trebui să fac pentru a scăpa de durere?
- Puneţi paharul acela jos! A strigat unul dintre studenţi.
Problemele pe care le întâlnim în viaţă, respectă acelaşi principiu. Ţineţi-le cu voi câteva minute şi vi se vor părea minore! Păstraţi-le câteva ore şi vă vor măcina! După câteva zile, vă vor paraliza şi nu veţi mai fi în stare să faceţi nimic! Aşa că… lasă paharul jos chiar în clipa asta şi, după un timp, vei putea privi aceste “probleme”, ca pe oportunităţi.
Autor: necunoscut

30 oct. 2013

Calatorie cu trenul

O povestioara destul de interesanta :)



Viata ca o calatorie cu trenul
Urcăm şi coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele staţii şi tristeţe adâncă la altele. Atunci când ne naştem şi urcăm în tren întâlnim oameni despre care credem că ne vor însoţi pe tot parcursul călătoriei noastre: părinţii noştri...
Din păcate adevărul este un pic altul. Ei coboară la o staţie şi ne lasă pe noi fără dragostea şi ataşamentul lor, fără prietenia lor necondiţionată şi compania lor inspirată. E drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un loc important în călătoria noastră. Aceştia sunt fraţii noştri, prietenii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim.
Unele dintre aceste persoane care urcă în tren, privesc călătoria ca pe o scurtă plimbare. Alţii găsesc numai tristeţe pe parcursul călătoriei. Şi mai există şi alţii în tren care sunt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el
Unii lasă în urma lor când coboară un dor veşnic...
Unii urcă şi coboară şi noi abia îi observăm. Ne miră faptul că unii pasageri, pe care îi iubim cel mai mult se mută în alt vagon şi ne lasă în această etapă a călătoriei noastre. Bineînţeles, noi nu ne lăsăm opriţi şi ne străduim să-i găsim şi să ne înghesuim să trecem şi să ne mutăm în vagonul lor. Din păcate uneori nu ne putem aşeza lângă ei, deoarece locul de lângă ei este deja ocupat
Nu face nimic, aşa este călătoria: plină de provocări, vise, fantezii, speranţe şi despărţiri...dar fără întoarcere...
Deci trebuie să facem călătoria, în felul cel mai bun posibil. Să încercăm să ieşim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi şi să căutăm ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei. Să ne aducem aminte, că în oricare etapă a călătoriei poate exista un tovarăş de-al nostru care să ezite şi care, probabil, are nevoie de înţelegea noastră. Şi noi vom şovăi des şi va exista cineva care să ne înţeleagă...
Misterul cel mai mare al călătoriei este că nu ştim când vom coborî definitiv din tren şi nici când vor coborî cei care călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi.
Cred că o să fiu cuprins de duioşie atunci când cobor definitiv din tren...Da cred acest lucru.
Despărţirea de câţiva prieteni pe care i-am întâlnit în timpul călătoriei, va fi dureroasă. Va fi întristător să-i las singuri pe cei dragi mie. Dar am speranţa că odată si odată vom ajunge cu toţii în gara centrală şi am senzaţia că am să-i văd sosind cu bagaje pe care nu le-au avut atunci când au urcat in tren.
Ceea ce mă va face fericit este gândul că şi eu am avut partea mea în sporirea bagajelor lor şi în creşterea valorii acestora. Dragi prieteni, noi să ne străduim să avem o călătorie bună şi, la sfârşit, să putem spune că a meritat osteneala.
Să încercăm să lăsăm după noi, când coborâm un loc gol care lasă dor şi amintiri frumoase la cei care călătoresc mai departe.

Autor: necunoscut 

15 aug. 2013

(:(

Mijloc de august. Zile numarate pina a se incepe scoala.
Nu e incredibil cit de repde a trecut aceasta vara?! Cite lucruri remarcabile ati reusit sa faceti? Nu prea multe, nu?
Nu e incredibil cum ne facem o multime de planuri pentru vara ce vine, ne convingem pe noi insine ca vom petrece fiecare clipa la maxim si intr-un final, ce facem noi? Petrecem o buna parte a zilelor de vara in fata calculatorului. Trist, dar adevarat. Cu toate astea, sunt sigura ca se gasesc, desi putini, de cei care nu sunt deacord cu mine in privinta aceasta (tot respectul meu).
Ciudat..vara aceasta a fost diferita, si nu e doar parerea mea, am auzit pe mai multi zicind asta. A fost diferita. Obisnuiam sa ies in fiecare zi de vara afara, cu prietena mea cea mai buna, pur si simplu la o plimbare care se transforma intr-o mica aventura de fiecare data. Vorbeam, rideam, ne amuzam pe seama trecatorilor, ai fi zis ca eram copilaroase.. Da, eram, dar eram fericite.  Vara aceasta nu a mai fost la fel. Multe s-au schimbat. Trist, dar nimic nu e pentru totdeauna. De fapt, stiti, ce-i al tau e pus deoparte, nu stim ce intorsatura poate lua viata, trebuie doar sa fim pregatiti. Finalul e mereu fericit, iar daca nu e, acesta nu e finalul, e doar un nou inceput.


Deci, scoala. Nu prea o asteptati, stiu. Pe mine doar doua ginduri ma deprima. Geanta/ rucsacul greu. Teme multe. Pe bune, se gindeste cineva la noi?! In fiecare zi trebuie sa purtam cu noi o gramada de carti si caiete, de la primul etaj la al patrulea, de la al patrulea la primul! Si cine are de suferit? NOI! Probleme cu spatele. Oboseala. O solutie ar fi sa avem si noi dulapioare asemanatoare celor din imaginea de mai sus, unde sa ne putem pune cartile fara a trebui sa le ducem cu noi toata ziua. Mie mi se pare o idee buna, desi pentru un astfel de proeict ar trebui investiti multi bani si ar mai fi nevoie si de spatiu. Problema cu banii nu e chiar o asa mare problema, din moment ce statul si-a perimis sa puna camere de filmat prin scoli. Aa da, sa nu uitam si faptul ca acestea ar putea fi stricate in citeva zile de elevii nostri "disciplinati" care nu stiu sa pretuiasca ceea ce le ofera statul, cumparat din banii parintilor, distrugind tot fara nepasare. Ei, da ce le pasa lor. Vrem sa traim intr-o tara cu conditii, dar nu pastram ceea ce ni se ofera.
O alta solutie ar fi sa inlocuim toate manualele si caietele cu ceva care nu e prea greu si mare. O tableta iPad? Pai nu prea stiu, nu pot sa spun daca ar fi o solutie, adica daca nu ar afecata vederea ar fi ok probabil. S-ar putea.

Teme multe. Nu stiu cum e in alte scoli, dar in scoala in care studiez eu, e practic imposibil sa ai o reusita scoalara buna si sa mai ai un hobby. Program scolar prea incarcat. Fiecare profesor cere mult de la elev fara a se gindi ca acesta mai are si alte teme de pregatit. De fapt, parerea mea este ca mergem la scoala sa invatam si venim acasa sa ce, iar sa invatam?! Eu cred ca ar fi mai bine ca orele de la scoala sa fie mai productive, acolo sa studiem tot ce e necesar, iar acasa sa ne impartim timpul dupa propria dorinta. Cei care nu se descurca prea bine la un obiect ar putea lua ore suplimentare. O data pe saptamina s-ar putea de dat si ceva pe acasa, insa ceva simplu, de antrenament. De fapt stiti, scoala nu ne atrage cu nimic. Consider ca orele ar trebui sa fie ceva mai interactive, sa ne putem exprima liber, sa discutam pe diferite teme fara a primi note, adica fiecare gindeste diferit, nu? Si apoi, ar fi bine de inclus la fiecare subiect pe care il trecem sa ne dea ceva lamuriri unde vom folosit noi cunostintele date, sa stim ca intradevar ne trebuie. Uneori, am impresia ca tot ce invat nu-mi va fi de folos. O ora de indrumare porfesionala probabil ca n-ar strica.  Deasemea, cred ca fiecare elev ar trebui sa-si aleaga obiectele pe care doreste sa le studieze intensiv si cele din care vrea sa cunoasca doar ce-i mai important. Fiecare are aspiratiile sale, iar sa sudiezi un obiect care nu-ti place si nu ti se da, cu atit mai mult ca nu o sa-ti trebuiasca e o irosire de timp. acest timp mai bine l-a folosi in studierea uni obiect care il intereseaza. Doar parerea mea.. Probabil prea multe informatii inutile intrucit nu stiu cum s-ar putea schimba toate astea.

Lasati in comenatrii sfaturi legate de scoala, idei, propuneri.


16 iun. 2013

Fii OM

" Să rămîi om între oameni, numai ca să salvezi în tine însuți ideea de om, chiar dacă alții te calcă în picioare. "

Marin Preda

11 iun. 2013

Gînduri împrăstiate

Privesc în urma şi îmi dau seama că totul s-a schimbat. Totul.
Nu regret. Nu regret absolut nimic, căci odată mă făcea fericită.
Cît de mult se schimbă oamenii.
Aţi simţit vreodată că parcă nimic nu vă mai leagă de o persoană deşi aveţi (aveaţi) atîtea în comun şi trăiţi mai mult cu amintirile decît cu persoana însuşi?
Stau şi mă întreb.. A fost mereu aşa, am fost eu oarba sau ceva s-a schimbat?
Prietenii vin şi pleacă. Cu timpul..de unii te apropii mai mult, de unii te îndepărtezi. Dar asta e. Nu putem schimba cursul vieţii.
Îmi pare rau. Mi-e milă..şi nu de mine dar de ei. I-am cunoscut altfel, dar se pare că ceva sau cineva i-au făcut să se schimbe. Şi cît de mult n-ar încerca ei să zică că nu e aşa, că s-au schimbat înapoi, nu e adevărat..Doar că ei nu observă.
Nu înţeleg. De ce? Cum? Pentru ce?
Nu încerc să-i schimb înapoi. De ce aş face-o? Dacă ei sunt fericiţi, poate că aşa e mai bine.
O parte din mine ştie că nimic nu o sa fie cum a fost, că nu am ce schimba şi totuşi alta încă speră la o minune. Îmi doresc să mă trezesc într-o dimineaţă şi să sesizez că a fost doar un vis; că suntem încă prieteni cu toţii!
Nimic nu se uită. Certuri. Împăcări. Mii de scuze. Şi totuşi rănile rămîn.
..
Cîtă falsitate în această lume!
Cum poţi să spui lucruri care nu te reprezintă!
De ce să pretinzi că eşti altfel??
Prea multe întrebări şi nici un răspuns care să te poată justifica.
Se pare că singuri mergem spre prăpastie. Nu ştiu. Chiar nu ştiu.
Mentalitatea noastră ne va duce de rîpă. Vom ajunge nicăieri.
..
Am nevoie de o pauza de la tot haosul acesta!

Aaa..Şi încă ceva.. Cunoaşte cineva noţiunea de "prietenie"?! Nu-i pot înţelege pe unii. Se cunosc cu o persoană de atît de puţin timp şi deja se consideră "cei mai buni prieteni", "soră", "frate" etc. Serios?! Încă mai aveţi pînă la cei mai buni prieteni! Prin cîte va trebui să treceţi..ÎMPREUNĂ. Nu e totul chiar atît de simplu. O prietenie presupune MULTE: încredere, respect , înţelegere, egalitate, sinceritate, receptivitate, sprijin, comunicare, toleranţă. Doar prin faptul ca vă vorbiţi unul altuia, ziceţi că vă înţelegeţi, că ţineţi unul la altul, nu vă face cei mai buni prieteni! Nu judec. Poate ca gresesc..dar parerea mea este că aici îşi face loc disperarea :) Parerea mea. Ce
folos sa ai o mulţime de "fraţi şi surori" dacă aceştia nu o să-ţi fie alături cînd o să-ţi fie greu. E uşor să dai sfaturi..mai greu e să treci prin toate.. Nu ştiu. Mă dezamăgesc în oameni pe zi ce trece.

Eşti tu mulţumit oare?












22 mai 2013

Trupa "Veriga"

“Veriga” este un proiect muzical compus din 6 persoane:
Eugen – vocalist, chitară ritm, liderul trupei
Dinu – vocalist
Roman – chitară bass
Semion – chitară lead
Xenia – tobe
Trupa “Veriga” abordează genurile muzicale soft rock, blues și alternative.
“Sunt muzică și respiră muzică, asta-i ceea ce le ia tot timpul”, spune despre ei Daniela Donici, PR Manager.


M-a impresionat foarte mult un cintec de-al lor. Merita sa-l ascultati si voi. Sper sa va placa :)
http://www.youtube.com/watch?v=_Slz_qJppPw 

"Liber să alergi prin ploi fiebinţi de vară
Liber să plîngi atunci cînd inima te doare
Liber să spui tot ce gîndeşti
Liber- căci doar astăzi trăieşti" <33333

18 mai 2013

Pe cale de a pierde


Fiecare a avut parte si de momenete mai sumbre în viaţă; cind iti pare ca nimeni nu te intelege si ca ai cea mai nenorocita viata. Atunci parca esti impins sa faci lucruri rele, sa le provoci durere si altora, sa sufere si ei! Esti ferm convins in pozitia ta si nu ai de gind sa renunti la ideile tale. Vreai sa iai totul de la capat: sa te schimbi pe tine si apoi poate-ti faci si prieteni noi. Si atunci cum ramine cu cei vechi?! Fasi citiva pasi in fata lor, si apoi inca citiva pasi si inca citiva..pina cind ajungi sa fii prea departe de ei, sa privesti din alt punct de vedere viata. Gata, ai reusit, ai obtinut ceea ce doreai. Prietenii stau si-ti striga din urma, te cauta, pentru ca lor le pasa; tu te-ai schimbat; te faci ca nu-ti pasa, dar de fapt, ce se intimpla cu adevarat? Din simpla ta naivitate ca procedind asa, totul va fi mai simplu si toti vor fi mai fericiti, ai ajuns NICAIERI si desi pretinzi ca nu te doare, privirea te da de gol, urmind sa porti in suflet mereu acel regret de care pina acum nu te indoiai citusi de putin.




Cu totii gresim. Toti. Si totusi, mereu exista o cale de iesire, trebuie doar sa stii unde sa o cauti.
Gindeste-te doar putin la ce era odata.. Nu era oare frumos? Aduti aminte de acele momenete cind prietenii erau totul pentru tine si tu erai totul pentru ei. Va simteati bine. Erati FERICITI ÎMPREUNĂ pentru ca va aveati unul pe altul.


Cu totii gresim. Si totusi, trebuie sa gasim forta in noi pentru a ne cere iertare, pentru a recunoaste ca nu am avut dreptate.
Cu totii gresim. Uneori te simti si tradat. Te deranjeaza o multime de lucruri la o persona dar pe care nu le destainui nimanui, le tii doar pentru tine, şi atunci cum vreai tu ca acea persoana sa-si repare greseala, ca sa fie ca adineauri??! Corect. Nu poate.
Vom fi pusi la multe incercari in viata, iar prietenii sunt cei care trebuie sa te sustina, sa te ajute sa te ridici atunci cind cazi. Ei îţi întind mîna să te întorci inapoi la ei, dar ce folos, daca tu le-o respingi si continui sa mergi..
Nu mai asculti pe nimeni si nu mai tii cont de parerea nimanui, fiindca consideri ca sa fi fost in locul tau ar fi procedat la fel, nu-ti cunosc povestea. Ca sa fii inteles, EXPLICA. Nu-i judeca. Nu au gresit cu nimic in fata ta. Vor sa te ajute. Iar tu doar iti dai dreptate mereu..
Încearcă să priveşti dincolo de toate. Explică. Înţelege. Iartă.
Nu incerca sa pari altcineva decit cine esti. Incearca sa realizezi unele lucruri pe care nu le poti schimba, dar le poti face mai bune. Mergi in intimpinarea ajutorului. Fa-ti prieteni noi, dar nu-i uita pe cei vechi.
Nu intoarce spatele celora care vor sa te ajute, care tin la tine. Alegerea iti apartine. Tu ce vreai?
..Ai grija sa nu pierzi totul.

17 ian. 2013

Refugiu

De ce? De ce oamenii la care ţii cel mai mult te dezamăgesc, te rănesc, pleacă...
De ce? De ce atunci cînd totul începe să se aranjeze spre bine, apăreţi VOI; cei care te împing, te ghiontesc, te calcă..şi merg mai departe, pentru că nu le pasă, sau nu le pasă îndeajuns că să fie în stare să schimbe ceva. De ce? Merit eu asta? Probabil că da.
Mereu am avut impresia că totul e prea frumos pentru a putea fi adevărat. Totul are un "final". "Final"? Da, un "final".Nu credeam că există aşa ceva, se pare că am fost prea naivă şi optimistă. Acum ştiu.
Nu mereu totul e aşa cum îţi doreşti. M-am împăcat cu gîndul, şi cred că în curînd voi trece peste. Sau cel puţin aşa sper.
M-am săturat. M-am săturat de acest "bumerang" al vieţii. Atunci cînd îţi cresc aripile, începi să visezi, crezi, lupţi...eşti pusă la pămînt de soartă. Nu e ca şi cum e sfîrşitul lumii, dar în orice caz, o parte din tine pleacă, şi puţin probabil că se va mai întoarce. Acel moment cînd nu ştii ce se întîmplă cu tine. Sentimentul ăla de goliciune, singurătate şi impresia că nimeni nu ţi-e alături şi pare că nu mai ai pentru ce să lupţi şi să mergi mai departe. Ai nevoie de un refugiu. Un loc în care să fii doar tu. Un loc unde să-ţi poţi aduna gîndurile, să nu poţi fi atins de nimeni.Nu poţi da vina pe cineva. Probail aşa a fost să fie. Totul ce se face se face spre bine. Rămîne doar de aşteptat. Dar, cît să aştepţi? Această aşteptare se poate încheia cu o dezamagire, care să te înţepe şi mai tare.
Mi-e frică. Mi-e frică de tot ce mişcă. Mi-e frică de VOI. Mi-e frică de singurătate.
De ce? De ce îmi pasă? De ce nu mai pot schimba nimic? De ce nu sunt în stare de a face aşa ceva? De ce?
De ce totul e atît de complicat? De ce e totul atît de complicat La mine?
Probabil pentru că sunt egoistă; şi totuşi îmi pasă mai mult de alţii decît de mine.
Ceea ce am învăţat eu, este că niciodată nu trebuie să te ataşezi prea tare de oameni. Nu trebuie să te bazezi pe nimeni. Nu trebuie să crezi în promisiuni. Trebuie să te înveţi să fii independent, să nu depinzi de alţii. Trebuie să-ţi creezi propria ta fericire.
Poate, exagerez eu, însă asta e doar pentru că, ţin prea mult la toate, ca să le pierd acum.
Cînd ai impresia că cunoşti o personă, aceasta te surprinde în cel mai neaşteptat moment. Nu poţi judeca pe nimeni, şi nici ei nu te pot judeca pe tine. Suntem diferiţi. Gîndim diferit.
M-am pierdut în mine, în această lume mare. Tot de ce am nevoie, este un locuşor micuţ în care să mă simt bine. Nu am nevoie de nimic mai mult.
O parte din mine plînge, alta rîde. Sunt fercită. Fericită pentru EI, pentru TOŢI. Sunt fericită pentru fercirea altora, dar nu cred că este de ajuns pentru a putea face faţă tuturor greutăţilor din viaţă. Mergînd pe stradă, privind în jur, zîmbesc. Zîmbesc la un străin, îmi vine să-l iau în braţe.
Şi totuşi, acele momente grele nu le poţi trece uşor, e nevoie de timp. Însă, chiar dacă totul trece, nimic nu se uită, cum pare la prima vedere. Îmi aduc aminte de multe. Cuvinte aruncate în vînt. Priviri străine. Nimic nu se uită.
Da, ştiu. Iau prea la inimă totul. Nu prea cred că asta se poate schimba.
Înţeleg. Le înţeleg pe toate. Şi totuşi, mi-e greu să le accept.


O părticică din sufletul meu..