Calatorie cu trenul

O povestioara destul de interesanta :)

Viata ca o calatorie cu trenul

Urcăm şi coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele staţii şi tristeţe adâncă la altele. Atunci când ne naştem şi urcăm în tren întâlnim oameni despre care credem că ne vor însoţi pe tot parcursul călătoriei noastre: părinţii noştri...

Din păcate adevărul este un pic altul. Ei coboară la o staţie şi ne lasă pe noi fără dragostea şi ataşamentul lor, fără prietenia lor necondiţionată şi compania lor inspirată. E drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un loc important în călătoria noastră. Aceştia sunt fraţii noştri, prietenii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim.

Unele dintre aceste persoane care urcă în tren, privesc călătoria ca pe o scurtă plimbare. Alţii găsesc numai tristeţe pe parcursul călătoriei. Şi mai există şi alţii în tren care sunt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el
Unii lasă în urma lor când coboară un dor veşnic...

Unii urcă şi coboară şi noi abia îi observăm. Ne miră faptul că unii pasageri, pe care îi iubim cel mai mult se mută în alt vagon şi ne lasă în această etapă a călătoriei noastre. Bineînţeles, noi nu ne lăsăm opriţi şi ne străduim să-i găsim şi să ne înghesuim să trecem şi să ne mutăm în vagonul lor. Din păcate uneori nu ne putem aşeza lângă ei, deoarece locul de lângă ei este deja ocupat
Nu face nimic, aşa este călătoria: plină de provocări, vise, fantezii, speranţe şi despărţiri...dar fără întoarcere...

Deci trebuie să facem călătoria, în felul cel mai bun posibil. Să încercăm să ieşim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi şi să căutăm ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei. Să ne aducem aminte, că în oricare etapă a călătoriei poate exista un tovarăş de-al nostru care să ezite şi care, probabil, are nevoie de înţelegea noastră. Şi noi vom şovăi des şi va exista cineva care să ne înţeleagă...

Misterul cel mai mare al călătoriei este că nu ştim când vom coborî definitiv din tren şi nici când vor coborî cei care călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi.

Cred că o să fiu cuprins de duioşie atunci când cobor definitiv din tren...Da cred acest lucru.
Despărţirea de câţiva prieteni pe care i-am întâlnit în timpul călătoriei, va fi dureroasă. Va fi întristător să-i las singuri pe cei dragi mie. Dar am speranţa că odată si odată vom ajunge cu toţii în gara centrală şi am senzaţia că am să-i văd sosind cu bagaje pe care nu le-au avut atunci când au urcat in tren.

Ceea ce mă va face fericit este gândul că şi eu am avut partea mea în sporirea bagajelor lor şi în creşterea valorii acestora. Dragi prieteni, noi să ne străduim să avem o călătorie bună şi, la sfârşit, să putem spune că a meritat osteneala.
Să încercăm să lăsăm după noi, când coborâm un loc gol care lasă dor şi amintiri frumoase la cei care călătoresc mai departe.

Autor: necunoscut